Este numele generic dat afectării ireversibile a rinichiului, iar această afecțiune este definită de prezența anomaliilor de structură sau funcționare a rinichiului minimum 3 luni, cu modificarea ratei de filtrare glomerulară estimate (eRFG) sub 60m/min/1.73m sau/și prezența unei anomalii renale morfologice și funcționale, de tipul proteinuriei, indiferent de valoarea RFG.
Boala cronică de rinichi este prezentă, conform datelor epidemiologice recente, la în jur de 15%-20% din populația adultă a planetei. Principala trăsătură a acesteia, începând din stadiile precoce, este asocierea sa cu creșterea semnificativă a riscului de boală cardiovasculară. Mortalitatea din această cauză este responsabilă de faptul că numai 1% din pacienți ajung în stadiul final al bolii și sunt îndrumați și apoi inițiați către o terapie de substituție renală cronică (dializă, dializă peritoneală sau transpant renal).
Boala cronică de rinichi este o afecțiune gravă asociată cu mortalitate prematură, scăderea calității vieții și cheltuieli crescute pentru sistemul de sănătate reprezentând o provocare serioasă pentru pacienți, familiile lor și furnizorii de serviciile de sănătate.
Factorii asociaţi cu riscul crescut de boala cronică de rinichi sunt:
- diabetul zaharat
- hipertensiunea arterială
- bolile autoimune
- infecţiile sistemice cronice
- infecţiile de tract urinar
- cancerul
Stadiul 5 al bolii cronice de rinichi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial. Modalitățile de tratament includ dializa, transplantul renal și terapia suportivă nondialitică.
Supraviețuirea medie prin terapia conservatoare pentru stadiul final al afectării renale este de 6 – 12 luni. Pentru o anumită categorie de pacienți, în mod particular vârstnicii și cei cu cardiopatie ischemică cronică, această perioadă poate fi egală sau chiar mai mare decât supraviețuirea în dializă. Dializa prelungește în mod obișnuit supraviețuirea, dar poate crea o povară suplimentară atât pentru pacient, cât și pentru familiile acestora. Decizia de a iniția dializa implică deci o evaluare atât a dovezilor medicale existente, cât și a preferințelor pacienților.
Aproximativ 11% din pacienții dializați pe plan mondial sunt tratați prin dializă peritoneală (DP), cu o proporție mai mare în țările în curs de dezvoltare decât în cele dezvoltate. Circa 2.5% din pacienții cu boală cronică de rinichi stadiul terminal sunt transplantați ca tratament inițial al afectării renale.
Selecția modalității de dializă este influențată de un număr de rațiuni precum disponibilitatea, comorbiditățile, diferiți factori socio-economici și legați de centrele de dializă, situația locativă, metoda de rambursare a medicilor și abilitatea de a tolera schimburile volemice.
