Una dintre modalitățile prin care cancerul afectează organismul este malnutriția, care poate fi rezultatul unui apetit mai scăzut, al modificărilor metabolice cauzate de tumoră și al efectelor secundare ale tratamentelor.
Activitatea metabolică a tumorii interferează cu modul în care organismul absoarbe nutrienții precum carbohidrații, proteinele, grăsimile, mineralele si vitaminele.
În consecință, pot apărea următoarele efecte:
- Pierderea masei musculare;
- Intoleranță la glucoză din cauza producției scăzute de insulină;
- Niveluri mai scăzute ale rezervelor de energie ale organismului.
Între 20% și 80% dintre pacienții cu cancer devin malnutriți, mai frecvent vârstnicii și cei în stadii mai avansate ale bolii.
De aceea, este necesar să primiți consilierea unui dietetican specializat în afecțiuni oncologice care să vă poată monitoriza pe toata perioada tratamentului, înainte și post tratament.
Conform unei evaluări individuale a stării nutriționale, a obiceiurilor alimentare, a schemei de tratament la care veți fi supus dar și pe baza istoricului medical, dieteticianul specialist poate face recomandări în ceea ce privește dieta dumneavoastră astfel încât să asigure o cantitate suficientă și variată de alimente care să vă ofere energia de care ar avea nevoie organismul dumneavoastră pe toată perioada terapiilor, și să poată interveni cu recomandari alimentare, vitaminice si minerale.