Probioticele sporesc eficacitatea antidepresivelor pentru tulburarea depresivă majoră

Publicat Din categoria Afectiuni Neurologice

Un studiu publicat JAMA Psychiatry a găsit dovezi că o completare a dietei cu un amestec de probiotice care conține 14 tulpini de bacterii, poate ajuta persoanele care sunt tratate pentru tulburare depresivă majoră cu antidepresive.

Cercetarea, condusă de Institutul de Psihiatrie, Psihologie și Neuroscience (IoPPN) de la King’s College London și în parteneriat cu ADM Protexin, parte a ADM, a demonstrat potențialul suplimentării cu probiotice pentru a sprijini îmbunătățirea scorurilor de depresie și anxietate multiple pe o perioadă de opt saptamâni.

Acesta este unul dintre primele studii efectuate pe o populație occidentală, care arată atât o bună tolerabilitate a probioticelor, cât și efecte pozitive asupra sănătății mintale la adulții cu depresie care iau în prezent antidepresive.

Potrivit cercetătorilor care conduc studiul, rezultatele oferă o bază solidă pentru a investiga în continuare beneficiile acestui supliment alimentar probiotic pentru susținerea stării de spirit și a sănătății mintale într-un studiu mai amplu. Există tot mai multe dovezi că microbiota intestinală (comunitatea vastă și dinamică de microorganisme care locuiesc în intestin) are un rol foarte important în reglarea dispoziției.

Studiul a fost un studiu dublu-orb, randomizat, conceput ca o explorare inițială pentru a stabili dacă îmbunătățirea sănătății intestinale prin utilizarea probioticelor (suplimente care conțin bacterii benefice), ar putea acționa ca o nouă cale de susținere a stării de spirit și a sănătății mintale. În acest studiu pilot, 49 de adulți cu tulburare depresivă majoră diagnosticată și cu un răspuns incomplet la antidepresivele eliberate pe bază de prescripție medicală, au primit un supliment de probiotice în amestec de 14 tulpini sau un placebo identic (24 care au primit probiotic). Pe parcursul a opt săptămâni, ambele grupuri au demonstrat o îmbunătățire a simptomelor, dar au fost observate îmbunătățiri mai mari la grupul cu probiotice începând cu săptămâna a patra ( îmbunătățirile raportate au fost măsurate în raport cu scalele de evaluare standard de aur pentru depresie și anxietate).

Profesorul James Stone, investigatorul principal al studiului a susținut că acest studiu este un prim pas important în explorarea terapiei și potențialului probioticelor ca tratament pentru depresie, mai ales că răspunsul la antidepresive este fie parțial, fie, chiar, absent în unele cazuri. Probioticele sunt un supliment acceptabil și tolerabil la persoanele care iau deja medicamente antidepresive.

Astfel, se deschide acum calea pentru studii care analizează dacă vedem aceste efecte benefice ale probioticelor asupra depresiei și anxietății la populații mai mari de pacienți.

Axa intestin-creier este o zonă cu adevărat fascinantă și în evoluție rapidă a cercetării microbiomului. Descoperirile acestui studiu pilot reprezintă un pas important înainte în înțelegerea rolului probioticelor în starea de spirit și sănătatea mintală.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, se estimează că 5% dintre adulți suferă de depresie, un număr semnificativ nereușind să răspundă complet la opțiunile standard de tratament, iar acest studiu este unul dintre puținele studii clinice care evaluează beneficiile suplimentării dietei cu probiotice alături de medicamentele antidepresive standard de îngrijire.

Referințe

https://neurosciencenews.com/probiotics-depression-antidepressants-23467/

De Catalina NECHIFOR

Nutriționist Dietetician