Pe măsură ce îmbătrânim, mulți dintre noi observăm schimbări subtile care devin treptat mai greu de ignorat. Mâncarea nu mai are aceeași aromă, nivelul de energie scade, mușchii par să doară mai ușor, iar memoria ne dezamăgește uneori. Este ușor să acceptăm aceste schimbări ca făcând pur și simplu parte a îmbătrânirii, dar ele nu ar trebui acceptate automat ca o consecință inevitabilă a îmbătrânirii.
Deși îmbătrânirea aduce schimbări fiziologice și metabolice reale, multe dintre problemele acceptate în mod obișnuit ca fiind „doar bătrânețe” pot fi influențate de nutriție. Modificările apetitului, digestiei, utilizării medicamentelor, absorbției nutrienților și compoziției corporale pot afecta sănătatea, în timp ce factorii sociali, cum ar fi doliul și singurătatea, pot face ca alimentația sănătoasă să fie din ce în ce mai dificilă.
De ce nutriția devine mai dificilă odată cu vârsta
A mânca sănătos devine adesea mai dificil odată cu vârsta, din motive care se dezvoltă treptat. Un simț al mirosului în declin poate face ca aromele să fie mai greu de detectat și mâncarea poate deveni mai puțin apetisantă decât era odinioară.
Digestia începe cu mult înainte ca alimentele să ajungă în stomac. Vederea, mirosul și anticiparea unei mese stimulează saliva, împreună cu secrețiile gastrice, pancreatice și biliare, pregătind sistemul digestiv pentru munca ce urmează. Problemele dentare pot face ca mestecatul să fie inconfortabil, în timp ce saliva redusă poate afecta atât înghițirea, cât și primele etape ale digestiei. Unele medicamente pot, de asemenea, să modifice gustul, să afecteze funcția intestinală sau să agraveze simptome precum refluxul, constipația și balonarea, făcând mâncatul mai puțin plăcut și reducând și mai mult aportul alimentar.
Aspectul social al alimentației poate fi la fel de important. După pierderea unui partener sau când cineva începe să mănânce singur, mesele pot să nu mai ofere aceeași plăcere. Cumpărăturile și gătitul pot deveni, de asemenea, mai dificile pe măsură ce mobilitatea sau sănătatea se deteriorează, ceea ce îi determină pe mulți oameni să se bazeze pe alimente care sunt rapid și ușor de preparat. Din păcate, acestea au adesea un conținut mai scăzut de nutrienți esențiali.iar, în timp, decalajul dintre ceea ce are nevoie organismul și ceea ce oferă dieta începe să se adâncească.
Chiar și atunci când dieta pare adecvată, modificările din sistemul digestiv pot reduce cantitatea de nutrienți absorbită în cele din urmă. Acidul gastric ajută la denaturarea proteinelor alimentare și activează pepsina, enzima responsabilă de digestia proteinelor. De asemenea, susține absorbția nutrienților precum fierul, calciul și magneziul și eliberează vitamina B12 din alimente, astfel încât aceasta se poate lega de factorul intrinsec, o proteină produsă de celulele parietale ale stomacului, înainte de a fi absorbită în ileonul terminal.
Acest proces fin coordonat poate fi perturbat de gastrită atrofică sau autoimună, pierderea celulelor parietale funcționale, tulburări care afectează intestinul subțire sau intervenții chirurgicale care implică stomacul sau ileonul terminal. Pe măsură ce aceste afecțiuni devin mai frecvente în ultima etapă a vieții, crește și riscul de deficit de vitamina B12.
Medicamentele pot prezenta provocări nutriționale suplimentare. Inhibitorii pompei de protoni, prescriși pe scară largă pentru reflux, suprimă și mai mult acidul gastric. Utilizarea pe termen lung a fost asociată cu o absorbție alterată și o stare mai slabă a mai multor nutrienți, în special a vitaminei B12, fierului, calciului și magneziului, persoanele în vârstă sau malnutrite putând fi expuse unui risc mai mare.
Consecințele ascunse ale consumului redus de alimente
O reducere susținută a aportului alimentar reprezintă un aport insuficient de nutrienți esențiali. Pierderea neintenționată în greutate este o consecință frecventă, dar la adulții în vârstă aceasta rareori reflectă doar o pierdere de grăsime, ci și de masa musculară și osoasă.
Mușchii sunt descompuși și reconstruiți în mod continuu, așadar conservarea lor depinde atât de un aport adecvat de proteine, cât și de mișcarea regulată. În cazurile în care mobilitatea este limitată și exercițiile fizice sunt rare, stimulul necesar pentru menținerea masei musculare este mult redus. Acest lucru coincide adesea cu un aport inadecvat de proteine și o digestie mai puțin eficientă, accelerând pierderea progresivă a masei și funcției musculare, cunoscută sub numele de sarcopenie. Pe măsură ce sarcopenia progresează, scăderea forței și a echilibrului poate îngreuna sarcinile zilnice, cum ar fi cumpărăturile, gătitul și chiar mâncatul. Acest lucru poate îngreuna menținerea unei diete nutritive, creând un ciclu autoperpetuant în care o nutriție deficitară accelerează pierderea masei musculare, iar declinul suplimentar crește riscul de fragilitate, pierderea independenței, căderi și fracturi.
Sănătatea oaselor este strâns legată de mulți dintre aceiași factori. O dietă care oferă prea puține proteine, calciu și alți nutrienți esențiali limitează capacitatea organismului de a menține scheletul, în timp ce bolile cronice și inflamația continuă pot afecta și mai mult metabolismul osos și nivelul vitaminei D. Mobilitatea redusă înseamnă adesea o expunere mai mică la lumina soarelui, crescând probabilitatea deficitului de vitamina D. Deoarece vitamina D este necesară pentru absorbția calciului, nivelurile persistent scăzute pot slăbi oasele și pot crește riscul de osteomalacie, osteoporoză și fracturi.
Nutriția, memoria și creierul îmbătrânit
Deși creierul reprezintă doar aproximativ 2% din greutatea corporală, acesta utilizează aproximativ 20% din energia organismului în repaus. Se bazează pe un aport constant de energie, împreună cu nutrienții necesari pentru a menține celulele creierului, a susține semnalizarea nervoasă și a produce neurotransmițători.
Proteinele furnizează aminoacizi precum triptofanul și tirozina, care sunt utilizați pentru a produce serotonină și dopamină, în timp ce colina este necesară pentru a produce acetilcolină, un neurotransmițător implicat în memorie și învățare. Acidul gras omega-3 DHA, care se găsește predominant în peștele gras, este, de asemenea, o componentă structurală majoră a membranelor celulelor creierului și joacă un rol important în menținerea funcției normale a creierului.
Vitamina B12 și folatul sunt esențiale pentru funcția nervoasă, sinteza ADN-ului și producerea de globule roșii. Deficitul poate contribui la oboseală, concentrare slabă și probleme de memorie și, atunci când este sever sau prelungit, poate duce la leziuni neurologice permanente. Magneziul și zincul susțin, de asemenea, producția de energie și semnalizarea nervoasă, însă starea lor poate fi afectată de un aport alimentar deficitar, o absorbție deficitară sau medicamente care interferează cu absorbția sau cresc pierderile, inclusiv unele diuretice prescrise frecvent.
Importanța mușchilor se extinde mult dincolo de forță și mobilitate. În timpul exercițiilor fizice, contracția mușchilor scheletici eliberează molecule de semnalizare cunoscute sub numele de miokine, care comunică direct cu creierul și ajută la reglarea inflamației. Aceste molecule sunt investigate pentru efectele lor asupra funcției neuronale, neuroplasticității și îmbătrânirii cognitive sănătoase, oferind un alt motiv pentru care conservarea mușchilor pe tot parcursul vieții este atât de importantă.
Menținerea masei musculare este la fel de importantă pentru sănătatea metabolică. Mușchii scheletici sunt cel mai mare loc al organismului pentru eliminarea glucozei, ajutând la eliminarea glucozei din fluxul sanguin ca răspuns la insulină. Pe măsură ce masa musculară scade, în special odată cu inactivitatea fizică, aportul inadecvat de proteine și bolile cronice, rezistența la insulină devine mai frecventă. Celulele devin mai puțin receptive la insulină, ceea ce face mai dificilă absorbția și utilizarea eficientă a glucozei. Acest lucru are consecințe importante nu numai pentru sănătatea metabolică, ci și pentru creier, unde semnalizarea deficitară a insulinei a fost asociată cu metabolismul energetic alterat al creierului, declin cognitiv și boala Alzheimer.
Inflamația cronică de grad scăzut oferă o altă legătură importantă între metabolism și sănătatea cognitivă. Semnalizarea inflamatorie crește adesea odată cu vârsta, în special în prezența rezistenței la insulină și a bolilor cronice și este din ce în ce mai recunoscută ca un factor care contribuie la tulburările neurodegenerative.
Comunicarea dintre intestin și creier adaugă un alt nivel de complexitate. Căile neuronale, hormonale, imune și metabolice formează împreună axa intestin-creier, permițând modificărilor microbiomului intestinal să influențeze inflamația, funcția imună și sănătatea creierului. Deși cercetările în acest domeniu avansează rapid, contribuția precisă a microbiomului la declinul cognitiv la oameni este încă în curs de clarificare.
Modificările apetitului, greutății, energiei sau memoriei sunt adesea atribuite îmbătrânirii, însă pot semnala o problemă care merită o atenție mai atentă. Aportul nutrițional deficitar, efectele medicamentelor și declinul funcției digestive pot juca un rol, în timp ce doliul sau viața singură pot schimba treptat modul în care cineva face cumpărături, gătește și mănâncă.
Prin urmare, pierderea persistentă a poftei de mâncare sau pierderea neintenționată în greutate ar trebui investigată, mai degrabă decât acceptată ca inevitabilă. Aceasta poate implica revizuirea medicației cu medicul de familie, programarea unei evaluări stomatologice, acolo unde este necesar, și examinarea mai atentă a digestiei, stării de spirit, cogniției și calității generale a dietei.
Referințe
https://doi.org/10.3390/nu14204269
ttps://doi.org/10.1152/physrev.00018.2018
https://doi.org/10.1093/ageing/afy169
https://doi.org/10.1136/bmj.c2181
