Existența afecțiunii ADHD face dificilă reușita copiilor atât legată de studii, cât și de viața socială. Copiii se concentrează dificil pe lecții și pe terminarea temelor. De asemenea, adulții trebuie să minimizeze simptomele ADHD pentru a avea relații de succes și cariere satisfăcătoare.
ADHD poate pune obstacole serioase în calea unei vieți satisfăcătoare, de aceea, diagnosticul și managementul adecvat sunt esențiale. Dintre copiii cu ADHD, doar 40% vor fi adulți fără această afecțiune, iar adulții cu ADHD pot asocia și depresie, anxietate sau alte probleme de sănătate mintală.
Iată pricipalele ingrediente/alimente, care este bine să fie evitate în ADHD:
- Conform unor cercetări există o legătură între coloranții alimentari sintetici și hiperactivitate. Trebuie mare atenție la orice colorant artificial, pe care îl puneți în gură: pastă de dinți, dropsuri, cereale cu aromă de fructe, sos pentru grătar, fructe la conservă, gustări cu fructe, pulberi de gelatină, amestecuri pentru prăjituri, vitamine.
- Hiperactivitatea s-a constatat a fi crescută, dacă s-au combinat coloranții cu conservanții. Deși, unele dovezi sugerează – conservanții alimentari pot avea un impact negativ asupra persoanelor cu ADHD, cercetările recente au arătat că încă sunt neclare efectele dietelor de eliminare.
- Zaharuri simple și îndulcitori artificiali: limitarea consumului de zahăr în orice familie este importantă pentru sănătatea generală. O meta-analiză a 14 studii, a descoperit că dietele bogate în zahăr pot crește riscul de ADHD al copiilor. Totuși dovezile existente sunt puține și sunt necesare mai multe cercetări.
ATENȚIE la orice formă de zahăr sau sirop, care se găsește pe eticheta produselor alimentare.
- Salicilații – poate vă spuneți că nu credeți că fac parte frecvent din alimentația voastră/viața de zi cu zi! Salicilații sunt substanțe , care se găses în mod natural în: mere, roșii, merișoare, migdale, struguri, afine, ciuperci, conopidă, avocado.
ATENȚIE! Sucurile din fructele care conțin salicilați au o concentrație mult mai mare de salicilați, de aceea, ar trebui evitate!
Salicilații se găsesc și în medicamente, mai ales cele pentru durere și într-un medicament larg utilizat – ”aspirina”.
Într-un studiu realizat acum mulți ani (1970), din dieta pacienților cu ADHD s-au eliminat coloranții, aromele artificiale și salicilații și s-a constat că aproximativ 50% dintre simptome s-au îmbunătățit.
Există recomandarea de a reduce sau a evita, pe cât posibil, salicilații în cazul unui pacient cu ADHD, dar NU este recomandată ca fiind o metodă de tratament!
- Alergeni: la fel ca și salicilații, pot fi găsiți în alimente sănătoase. Cu toate acestea, pot afecta funcțiile creierului și pot declanșa hiperactivitate sau neatenție, dacă există o sensibilitate la unul dintre acestea: grâu, lapte, arahide/alune, nuci, ouă, soia, pește, crustacee.
!!! Cu cât controlați mai repede simptomele, cu atât calitatea vieții va fi mai bună!!!
Referințe
https://www.healthline.com/health/adhd/foods-to-avoid#dyes
https://adc.bmj.com/content/89/6/506.short
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30986731/